Ştiai că? | Biserica reformată din Sonkád

Cu imagini sau fără?

„Se găsesc oameni, şi nu am dubii că şi în viitor se vor găsi, care văzând că în această biserică nu există imagini cu idoli şi altare, spun şi şi în viitor vor spune ca fiind lucru lipsit de fast, ruşinos. Pentru că mulţi se gândesc că (...) altarele încărcate chiar peste măsură cu imagini sunt podoabe ale bisericii, fără de care va arăta pustie.”
/predica lui Abraham Scultetus/

Într-adevăr bisericile reformate par a fi simple, neîmpodobite, faţă de bisericile romano-catolice sau ortodoxe pline cu picturi şi statui. Fiindcă reformaţii s-au întors la legea lui Moise şi au respins utilizarea imaginilor pictate sau sculptate, considerându-le idolatrie, bisericile lor au fost sistematic curăţate de vechile imagini.

Dar ce înseamnă de fapt interdicţia la imagini a protestanţilor? De unde izvorăşte această tradiţie? Într-adevăr sunt lipsite total de imagini aceste biserici?

Interdicţia a avut caracter obligatoriu numai în biserica reformată, în urma învăţăturii lui Jean Calvin (1509-1564),

care susţinea că Domul nu poate fi surprins prin imagini, fiindcă este invizibil. Oamenii nu Îl pot percepe prin vedere, numai auditiv: se poate cunoaşte prin cuvintele şi faptele notate în Biblie. Ca urmare biserica trebuie să fie şcoala Domnului, unde enoriaşii ar trebui să fie preocupaţi de învăţătura Sfintei scripturi şi nu de imagini, care rătăcesc gândurile. Hristos nu poate fi reprezentat în formă umană „fiindcă niciun om nu trăieşte azi pe Lumea asta care să-L fi văzut. Şi de aici unii Îl pictează cu barbă blondă, alţii cu barbă maro, sau iarăşi alţii cu barbă castanie sau chiar neagră.”

Dacă imaginile sfinţilor au fost alungate din bisericile reformate, acest lucru nu a însemnat că reformaţii ar fi renunţat la decorarea interioarelor de lăcaşuri, cele mai importante încăperi ale vieţii sociale. Un exemplu perfect este în această privinţă biserica din Sonkád, care diferă de o locuinţă normală de oameni tocmai prin faptul că toate colţurile le-au fost viu colorate şi toate obiecte de interior au fost bogat sculptate. Reforma nu a exclus deci arta din biserici, numai a dirijat-o pe alte traiectorii de dezvoltare, şi prin noile reguli a favorizat mai degrabă ornamentarea. (În anumite cazuri au putut ajunge şi imagini în biserică, dar să menţinem firul întâmplărilor)

Continuarea tradiţiei vechi de dinaintea reformei a fost împodobirea prin pictarea pereţilor interiori şi exteriori. Nu cu fresce figurale, ca în Evul Mediu, dar în concepţie nu diferă de soluţiile medievale (Da, bisericile au avut pereţii pictaţi şi în exterior. Cel mai bun exemplu este tocmai Sonkád, unde s-a păstrat câte ceva şi din pictura exterioară) Pictarea de lângă arcul triumfal imită, de exemplu, pietre profilate – o soluţie de ornare tipic medievală. Stilistica pictării cu motive de vrejuri cu frunze din nişele ferestrelor arată deja influenţele „renaşterii înflorite” tipice pentru întregul teritoriu al Ungariei. Cele mai frumoase exemple le găsim la Csaroda şi la Ófehértó, o ornamentică decorativă şi pentru gusturile contemporane, prin motivele gri-roşiatice de frunze crescute din inimi. Aceste podoabe nu sunt însă numai artă pentru artă, ci pot avea şi încărcătură simbolică. De exemplu viţa de vie care apare cu vrejuri întortocheate în ambrazura unei ferestre este un simbol des folosit în învăţătura lui Isus Hristos, dar aminteşte şi de vinul Cinei de taină. Astfel în apropierea mesei sfinte şi la reformaţi apare des, cu mesaj simbolic clar. (Iată o imagine! Regulile se pare că nu erau chiar atât de stricte în cazul motivelor mai abstracte, simbolice. Aceste motive au fost nu numai tolerate, dar, aşa cum se vede la Gyügye şi la Csenger, reformaţilor le-au plăcut şi au folosit aceste motive). Ornarea pictată, vegetală de pe pereţi se continuă şi pe tavanele de lemn. Tavanele întotdeauna simbolizează bolta cerului, motiv pentru care cel mai des apar pe ele astrele, dar sunt şi tavane cu ornare exclusiv vegetală. Mesajul implicit este prezentarea simbolică a Raiului pentru enoriaşi.

În locul imaginilor despre viaţa sfinţilor, reformaţii şi-au aşezat în faţă simboluri, dar şi mai des scrisul în sine. La Sonkád din păcate numai două chenare ne sugerează că pe pereţii corului au fost cândva pictate inscripţii – probabil citate biblice legate de distribuirea împărtăşaniei.

O altă categorie a inscripţiilor sunt inscripţiile legate de construcţie (pisaniile), părţi importante ale bisericilor reformate. Aceste mesaje au consemnat persoanele care au contribuit la susţinerea sau împodobirea bisericii, a modului în care au contribuit. Elementul cel mai important din pisanie este anul.


Sonkád	Csaroda	Lónya	Vámosoroszi

Nu te lăsa păcălit de ochi!

Fiecare amănunt, inclusiv obiectele de interior ale bisericii din Sonkád sunt renovate. Acest lucru nu înseamnă însă că biserica ar fi fost „readusă la starea ei iniţială” sau că „şi-a recăpătat strălucirea de odinioară” – aşa cum cred foarte mulţi în urma expresiilor uzuale. Povestea nu e atât de simplă!

Tavanul de lemn, de exemplu, a fost descoperit în stare revopsită, sub un strat gros de tencuială aplicată pe stuf.

Ce a urmat?

Scândurile au fost demontate şi transportate la Budapesta într-un atelier de restaurare. Aici materialul lemnos foarte degradat a fost conservat şi părţile putrezite au fost înlocuite cu material nou.

A urmat curăţarea scândurilor de impurităţi şi îndepărtarea revopsirii de culoare albastră. Aşa s-a redescoperit pictura secolului XVIII. – fragmentar. S-a păstrat mult mai puţin decât ai credea pe baza celor văzute în biserică. Culoarea albă de fundal s-a desprins aproape în totalitate, s-a străvăzut ţesutul lemnului. Din liniile negre de contur şi din petele roşii s-au văzut doar sfărâmături.

Pe baza acestor amănunte restauratorii au încercat să reconstituie desenul şi coloratura originală. Hiaturile au fost completate cu pete mici, astfel liniile întrerupte au fost reîntregite. Linia formată din punctuleţe negre de pe această imagine este deja o completare în faza de restaurare, retuşul. Părţile mai închise de negru sunt fragmentele rămase din vopseaua originală. După contururi şi culori a fost redată şi culoarea albă de fundal, prin acelaşi procedeu de punctare.

La final scândurile au fost reaşezate la locul lor .

Tavanul de lemn din Sonkád s-a păstrat în stare foarte deteriorată, cu vopseaua pe alocuri foarte fragmentară. De multe ori motivele puteau fi reconstituite doar pe baza amprentei lăsate pe lemn. Reconstruirea înseamnă de fapt crearea din nou pe baza fragmentelor păstrate, proces în care inevitabil se ajunge şi la interpretări subiective, fiindcă realitatea întotdeauna este mult mai complexă decât să poată fi reconstruită. Restauratorii nici nu vor să ascundă acest aspect: priveşte atent şi vei vedea că au pictat doar puncte mici unul lângă celălalt – cu această tehnică de retuş dau de înţeles că ceea ce vedem nu este o vopsire originală. Unde niciun indiciu n-au avut au lăsat suprafaţa goală.

O garnitură?

Cele mai importante obiecte ale interiorului bisericii sunt: masa sfântă, amvonul, scaunul lui Moise, galeria şi băncile. Fiecare obiect este realizat din lemn şi au amănunte ce seamănă foarte mult între ele, respectiv cu alte obiecte de artă din bisericile apropiate. Pe baza acestor amănunte putem afirma că acestea provin din atelierul meşterului Gábor Vasvári (Ódor) care şi-a notat numele pe amvonul din Vámosoroszi în 1794. Coroana amvonului este mai mică, decât cea din Vámosoroszi, are numai două nivele, dar elementele ornamentale şi caracteristica vopsirii arată foarte bine că este vorba de variaţii ale aceluiaşi tip. La fel ca în cazul coroanelor de amvon din Kisszekeres, Nagyszekeres, Kölcse, Csaroda, Tarpa, Csengersima şi Hermánszeg.

A fost realizată în 1773 de meşterul Gábor Vasvári Ódor, originar din Sonkád. Se numără astfel printre operele timpurii ale meşterului, fiind realizată în acelaşi an ca şi coroana din Nagyszekeres şi cu doi ani după cea din Kisszekeres, cea mai frumoasă dintre toate. Întrebarea este dacă şi panerul amvonului şi scaunul lui Moise – îmbinate între ele, respectiv masa sfântă provin din acelaşi atelier? - pentru că nu prezintă asemănări cu amvoanele şi scaunele preoţeşti din bisericile enumerate mai sus. Un indiciu micuţ totuşi ne face să credem că şi acestea sunt operele lui Gábor Ódor: ornamentele traforate de la baza amvonului seamănă foarte mult cu coroana amvonului.

Galeria poate fi asociată cu acest atelier, la fel, prin analogii din biserici apropiate. Soluţii tipice sunt decorarea pe plăci a balustradei, ale căror chenare sunt definite de linii din vrejuri subţiri, care în colţuri formează bucle cu un inel. Între acestea avem vrejuri cu frunze, şerpuitoare care se pot asocia prin asemănări cu ornamentele traforate ale amvonului. Putem admira coloratura originală, eliberată de sub straturile ulterioare de vopsea (Galerii asemănătoare: Nagyszekeres, Mánd (în Muzeul Etnografic din Szentendre), Vámosoroszi, Kölcse, Csaroda, Túrricse, Nagyar, Milota).


Kisszekeres	Vámosoroszi	Nagyszekeres	Csaroda


Csengersima	Nagyszekeres	Csaroda	Sonkád

Priveşte în spatele pereţilor coloraţi!

Am afirmat că s-au străduit să împodobească fiecare colţ din biserică sau cu pictură sau cu sculptură. Există însă o parte a bisericii care face excepţie: galeriile. Urcând în galerii vei vedea că aceste spaţii nu diferă aproape deloc de un interior simplu de casă ţărănească. Băncile de aici au fost aşezate pe nivele treptate ca şi cei din spate să vadă în spaţiul bisericii. Se pare că flăcăii rezemaţi cu cotul de balustradă s-a întâmplat să se plictisească în timpul predicilor şi în aceste momente, jucându-se cu brişca lor şi-au zgâriat litere în lemn. Astăzi s-ar considera distrugere şi cel ce comite aşa ceva ar fi pasibil de o amendă severă, dar urmele unor mâini de sute de ani le considerăm interesante, demne de păstrat şi nimeni nu doreşte să înlocuiască aceste scânduri, pe care putem citi numele strămoşilor noştri.

Tavanul casetat: invenţie maghiară sau „doar” hungaricum?

Tavane casetate, pictate putem întâlni în aproape toate ţările Europei, în unele locuri s-au păstrat exemplare chiar foarte vechi (ex: Hildesheim, din anii 1220). De pe teritoriul ungar cele mai vechi sunt din prima parte a secolului XVI. din Transilvania. Tavanul casetat al bisericii din Gogan-Varolea (România) provine din perioada 1503-20 şi este opera unui meşter şcolit în Italia (astăzi se află în Muzeul Artei Aplicate din Budapesta). Tavanul casetat pictat a fost o podoabă preferată a palatelor renascentiste italiene şi s-a răspândit în Ungaria prin intermediul palatului regal din Buda şi al palatului principelui din Transilvania (deja distruse). Până astăzi s-au păstrat din păcate numai cele din biserici, iar dintre obiectele - izvoare de tradiţii, din palatele aristocraţilor nu mai cunoaştem niciunul.

Majoritatea motivelor decorative de pe tavane casetate provin, la fel, din ornamentica renascentistă italiană, deci acest tip nu este rezultatul unui proces de dezvoltare locală.

Avem cunoştinţe despre aproximativ 400 de astfel de tavane pictate din Bazinul Carpatic, ce provin din secolele XVI-XIX, dar din care mai există 260. (O statistică exactă este greu de definit, pentru că şi în perioada actuală se distrug, dispar din aceste amintiri din cauza sărăciei parohiilor sau din cauza gestionării neadecvate. În acelaşi timp avem exemple, ca aici la Sonkád, când în urma cercetărilor din monumente se găsesc astfel de obiecte de artă necunoscute până atunci).

Tavane casetate cunoaştem numai din zonele locuite de maghiari, în rândul celorlalte popoare de pe teritoriul Ungariei istorice acest tip de decorare a interioarelor de biserici nu s-a răspândit. În context European tezaurul maghiar de astfel de obiecte se poate considera relevant. Majoritatea acestora provine din perioada secolelor XVII-XVIII. şi prezintă asemănări atât de strânse, încât acest tezaur maghiar din Bazinul Carpatic se poate considera unul compact, unitar, un specific al acestui teritoriu.


Gyügye	Tákos	Csengersima	Csenger

Sonkád

Tavanul pictat este specific reformat sau nu?

Tavanele pictate sunt în general considerate elemente specifice bisericilor reformate. Acest fapt este parţial adevărat pentru că tavanele pictate păstrate se află aproape exclusiv în biserici reformate (eventual în unitariene sau evanghelice), ceea ce nu înseamnă că astfel de tavane nu au existat şi la romano-catolici. Din consemnările din secolele XVII-XVIII ştim că şi în aceste lăcaşuri erau des întâlnite astfel de tavane. În urma alungării otomanilor din ţară, în perioada reconstruirii bisericilor în general nu au fost reconstruite bolţile prăbuşite, în locul lor au construit tavane mai simple, din lemn, pe care le-au decorat cu picturi – reformaţi şi romano-catolici deopotrivă. Ulterior, în secolul XVIII. bisericile romano-catolice au fost reconstruite, în locul lăcaşelor micuţe au fost ridicate biserici mari, de stil baroc, cu bolţi şi fresce. Parohiile protestante au fost de obicei mai sărace, motiv pentru care şi-au păstrat bisericile vechi. Nu neapărat datorită sărăciei, ci mai degrabă mulţumit respectului faţă de trecut şi grijii lor s-au păstrat până astăzi tavanele pictate de lemn.